Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Calatorii’ Category

RATP de Iasi

Calatoresc zilnic…cu RATP-ul. Nimic nou. Problema mea e ca de fiecare data pleaca autobuzele din statie cam cu jumatate de minut inainte sa ajung eu acolo. Rar se intampla sa fie exceptii, motiv pentru care pierd vremea aiurea pe acolo vreo 10-15 minute pe tura. Asta e, imi mai ingheata si mie extremitatile pana vine un autobuz.

Partea cea mai frumoasa mi se pare atunci cand autobuzele sunt pline de nu mai incape nici macar un ac. Mi s-a intamplat chiar dimineata. Oamenii mai vor sa composteze biletele dar nu ajung la locul faptei. Singura solutie e sa dea mai departe sa il composteze cineva. Dar nici acel cineva nu poate, trebuie sa se tina cu o mana de ceva, in cealalta poate tine o mapa… deci cum se face? Va spun eu. Unul tine biletul in orificiul special si altul apasa capacul.

Mana de la mana si se face treaba. 😀

Read Full Post »

M-am întors iar acasă, tot cu trenul. Într-o gară pe la jumătatea drumului, intră în compartimentul în care eram eu o fată de vreo 16 ani cred. Se aşează şi îşi pune ochelarii de soare pe ochi. Nu pătrundea lumina în compartiment, nici măcar puţin într-un colţ. Stă cât stă (vreo 4 staţii), după care îşi scoate ochelarii. Da, era timpul să coboare, ajunsese la destinaţie. În tot acest timp tot nu apăruse soarele pe „strada” noastră.

Am constatat că pentru tinerii din ziua de azi, ochelarii nu mai sunt un obiect prin care îţi protejezi ochii de soare, ci mai mult sunt un accesoriu care îi face mai „interesanti” pentru cei din jurul lor. Această specie este una tot mai des întâlnită…din păcate.

Comportamentul unui om spune multe despre el…

Read Full Post »

Astăzi m-am întors din nou acasă. Am venit cu trenul, ca de obicei. În drumul făcut până aici, am trecut printr-un tunel (normal). Dar, diferenţa faţă de dăţile trecute vine tocmai în atmosfera care s-a lăsat. Era intuneric beznă…niciodată nu cred că am mai prins aşa ceva. O „umbră” de lumină nu vedeai nicăieri… Prea bizar. Mai era şi linişte. Mi-a venit dintr-o dată să mă gândesc la persoanele care nu văd niciodată lumina zilei, la orbi. Pur şi simplu, stăteam cu ochii deschişi fără să cuprind nimic din ce înseamnă o rază de lumină. Îmi imaginam acum ce simt oamenii cu probleme grave de vedere. Cu siguranţă e puţin ce imi imaginam eu pe lângă adevăratele chinuri prin care trec respectivii. Totuşi, pot spune că…e greu să trăieşti într-o lume întunecată.

Black Wallpaper

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: